24
Apr
10

Malachite pendant necklace

Colierul pe care îl voi prezenta astăzi este puţin altfel decât celelalte creaţii ale mele, din mai multe motive.

În primul rând, este prima piesă în care folosesc şi altceva decât argint. Mai exact, un malachit. Piatra este rotundă, cu secţiune plan-convexă (adică bombată pe o parte şi plană pe cealaltă). Prima dificultate de care m-am lovit a fost “capturarea” ei într-un weave. Am încercat, pe rând, European 4 in 1, 3/4 Persian şi Half Persian 4 in 1, oprindu-mă până la urmă la Half Persian 3 in 1.
Deşi Half Persian 3 in 1 formează în mod natural un “şanţ” la îmbinarea celor două rânduri de zale, nu era suficient pentru a ţine piatra, aceasta fiind foarte şlefuită şi cu margine relativ îngustă.

Am încercat pe rând tot felul de idei şi până la urmă am folosit o combinaţie între ele. Muchia exterioară a pietrei a mai fost polizată pentru a obţine o suprafaţă de contact mai mare. Apoi a mai fost pilită la intervale regulate, astfel încât să se formeze nişte zimţi de aproximativ 2mm pe întreaga circumferinţă. Zimţii se “îngroapă” practic parţial între zale, sporind rezistenţa monturii.
A mai fost construit un suport pentru spatele pietrei din două benzi subţiri de argint (3mm lăţime, 0.4mm grosime) lipite în cruce. De capătul unei din benzi a fost sudată şi contraveriga.
Toate cele patru capete ale benzilor au fost lipite de weave-ul Half Persian 3 in 1. Piatra a fost aşezată în tot acest ansamblu şi securizată de-a lungul muchiei şi sub crucea de pe spate cu lipici.

Cele patru steluţe sunt Celtic Stars (unităţile de bază pentru brăţara de aici) şi sunt de aceeaşi mărime, două câte două. Cele mai apropiate de medalion sunt făcute din sârmă de 1mm, dimensiunile zalelor fiind 6mm, 4mm şi 3.25mm. Steluţele de sus sunt o copie a primelor, scalată în jos cu 20%, fiind făcute din sârmă de 0.8mm, dimensiunile zalelor fiind 5mm, 3.25mm şi 2.5mm.
Steluţele au fost prinse între ele cu Half Persian 3 in 1, acelaşi weave folosit şi la montura pietrei.

Al doilea motiv pentru care această piesă diferă de celelalte este că mi-a luat mai mult timp să hotărăsc (împreună cu cel care a comandat colierul) cum va arăta decât mi-a luat să îl fac efectiv. Alesul pietrei, dezbaterea monturii, a lanţului, a “unităţilor” de pe el… au durat câteva ore bune.

Şi nu din vina mea, eu atâta vă zic. :P

Greutate totală: ~40grame (din care 25g argint)
Timp total de lucru: ~10 ore.
Preţ: 300 RON.


0 Responses to “Malachite pendant necklace”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.